Factions

De la B-Zone Wiki
Versiunea din 19 februarie 2015 16:12; autor: Kelton707 (Discuție | contribuții) (Testul)

Salt la: navigare, căutare

Despre Facțiuni

Prin facțiune se înțelege un grup de persoane care au la bază aceleași interese. Ca să vă fie mai ușor să înțelegeți ce înseamnă o facțiune o putem descrie ca fiind echivalentul unui loc de muncă unde toate persoanele trebuie să îndeplinească mai mult sau mai puțin același obiectiv și unde se lucrează colectiv pentru a realiza o continua îmbunătățire.


De ce ar trebui să intri într-o facțiune?

Facțiunile oferă un joc mai plăcut tuturor și îți oferă posibilitatea de a colabora îndeaproape cu alți jucători, a face diverse lucruri interesante și a promova în grad în cadrul facțiunii.

Aplicații Facțiuni

Pentru a putea intra în orice facțiune trebuie mai întâi să aplici pentru o poziție în respectiva facțiune. Toate aplicațiile se vor face numai pe websiteurile serverelor RPG, și anume: RPG.B-ZONE.RO, RPG2.B-ZONE.RO și RPG3.B-ZONE.RO.

Aplicația

Nu este necesar să creezi un alt cont ci vei folosi aceleași date la logare precum datele contului de pe serverul pe care joci. Înainte de a introduce datele tale asigură-te întotdeauna că adresa pe care ai intrat este cea oficială.

Poți aplica într-o facțiune folosind tabul FACTIONS, aflând facțiunile care recrutează uitându-te la Application Status unde vei vedea Closed la facțiunile care nu recrutează și Opened la cele care recrutează. Odată ce ai găsit facțiunea preferată cu statusul Opened vei putea aplica în aceasta făcând click pe butonul Apply dacă îndeplinești criteriile minime de aplicare în facțiune.

Aplicația în sine se face relativ ușor deoarece ți se dă un model cu rubrici care pur și simplu trebuie să le completezi. Ca aplicația ta să aibă șanse maxime de acceptare aceasta trebuie să fie bine pusă la punct, să fie scrisă corect, să cuprindă suficiente informații astfel încât liderul să afle tot ceea ce îl interesează despre tine și nu în ultimul rând să fie adevărată. O aplicație slabă înseamnă că șansele tale de acceptare sunt minime.

Pentru mai multe informații specifice fiecărei facțiuni vizitează Tipuri de Facțiuni.

Răspunsul

În funcție de numărul de aplicanți la respectiva facțiune răspunsul la aplicația ta poate fi primit de la câteva ore până la câteva zile de așteptare. În momentul în care aplicația ta primește un răspuns vei primi automat o notificare pe website. Poți de asemenea verifica manual răspunsul la aplicația ta mergând pe profilul tău de pe website la tabul Faction unde vei putea vedea atât lista logurilor din facțiunile din care ai făcut parte cât și lista logurilor aplicațiilor tale la facțiuni.

Acolo vei observa statusul aplicației tale iar în momentul în care observi că acesta este modificat poți face click pe View pentru a vedea răspunsul liderului la aplicația ta.

Testul

Odată ce ești acceptat pentru teste va trebui să te prezinți în joc la unul dintre testerii facțiunii, în funcție de cum te informează liderul în aplicație sau de cum ești informat în subforumul facțiunii la care aplici, și să susții un test teoretic și unul practic.

Testul teoretic constă într-un set de întrebări între 10 și 20 ca număr din regulamentul general al tipului de facțiune la care aplici și din regulamentele interne specifice respectivei facțiuni. Cum se desfășoară testul și care sunt regulile acestuia îți vor fi prezentate de către tester iar în cazul unor facțiuni vei putea găsi aceste informații în subforumul facțiunii respective.

Testul practic diferă de la o facțiune la alta, în unele cazuri putând și să lipsească.

Odată ce toate testele au fost efectuate vei primi răspunsul dacă ai fost admis sau respins la teste.

Reclamații și Sancțiuni Facțiuni

Părăsire Facțiuni

Tipuri de Facțiuni

Facțiuni Pașnice

Ganguri

Departamente

Alte Facțiuni